Sărbătoarea Sfântul andrei la manuc bey

13-15 decembrie08:30-16:00
Intrare liberă
Palatul Princiar

Luna decembrie 2015, a o fost una foarte aglomerată pentru unul dintre cele mai mari conace din Republica Moldova, Complexul arhitectural „Manuc Bey” din orașul Hâncești. Acesta și-a redeschis ușile pentru toți cei care au vrut să urmărească lucrările de reconstrucție.

Mii de persoane au venit să vadă la ce etapă se află lucrările de reabilitare, au avut ocazia să descopere detalii din istoria conacului participând la programul tematic special pregătit și un traseu ce a presupus o excursie prin tunelul subteran, o vizualizare a unei galerii de poze restaurate din arhiva complexului, camera fierarului, vizitarea subsolului autentic al Palatului Princiar.

Traseul din cadrul eveniminetului a cuprins:

✔ Galerie de poze restaurate din arhiva complexului

✔ Excursie prin tunelul subteran

✔ Camera fierarului

✔ Vizitarea subsolului autentic al Palatului Princiar

✔ Admirarea încăperilor restaurate în stilul originar

✔ Șezătoare și teserea covorului

✔ Acces la suvenir shop cu obiecte tematice Manuc Bey

Granițe Comune. Soluții comune.

Dezvoltarea turismului transfrontalier prin promovarea Conacului Manuc Bey, Complexului Mortuar Elena Ioan Cuza și a muzeului Blesciunov, cod MIS ETC 2173.

Această publicație a fost propusă cu sprijinul Uniunii Europene. Conţinutul acestei pagini web intră în responsabilitatea Consiliului Raional Hîncești, Republica Moldova și nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene sau a structurilor de management ale Programului Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013.