Biserica Armeană

Biserica Armeană de pe teritoriul moșiei Manuc Bey Mîrzaian se presupune că a fost construită în 1816 pe rămășițele unei biserici mai vechi provoslavnice, pentru că până la 1813 moșia a aparținut hatmanului Alexandru Mavrocordat (care mai apoi a făcut schimb de moșii cu consilierul titular Ioniță Iamandi, ambii fiind greci de naționalitate). La 1817 când moare Manuc Bey biserica Armeană încă era în proces de construcție, din acest motiv Manuc a fost îngropat în pridvorul bisericii Armenești de la Chișinău. În aproximativ anii 1868-1869, fiul lui Manuc, Ion Murat decide constricția unei noi biserici, aceasta urma să fie construită în același loc, însă trebuia să fie mai spațioasă și de această dată proiectantul bisericii a fost arhitectul Alexandru Bernardazzi. Biserica pe care astăzi o puteam vedea doar din fotografii, era un edificiu foarte frumos ca și monument de arhitectură, mai ales datorită faptului că Ion Murad, având suficiente resurse financiare, a dorit ca biserica de pe teritoriul moșiei lui să fie o copie în miniatură a catedralei din Eicimiadzin. Picturile murale din biserică erau realizate de pictorul Ivan Aivazovski. Construcția bisericii a fost finisată în 1872. În cripta acestei biserici au fost înmormântați membrii familiei Mîrzaian, soția Miriam, feciorii și familiile lor.

Cu venirea puterii sovietice și odată cu propagarea intensă a ateismului științific, această biserică ca și multe altele de pe teritoriul Moldovei pe atunci, își pierde din valoarea ei spirituală.

În 1944 când trupele sovietice se retrăgeau de pe teritoriul Moldovei, această biserică a fost aruncată în aer de către militarii ruși.

Cu prilejul realizării expoziției Manuc Bey, la București, directorul expoziției a primit o scrisoare de la Boris Macarenco, care s-a născut și a copilărit la Hîncești, și care a avut prilejul să audă istorii inedite de la bunica sa care a lucrat bucătăreasă la familia Mîrzaian. Boris Macarenco, își amintește în scrisoare, cum în 1940 întreaga moșie și castelul au devenit cazarmă militară a unei unități militare sovietice: 

Fiind copil m-am împrietenit ușor cu copii ofițerilor ruși. Și astfel cu ajutorul copiilor ofițerilor ruși am putut de multe ori să intru în parcul de la castel să văd filmele care rulau în aer liber seară după seară pentru soldații din unitate. Dar într-o zi am ajuns în parc înainte cu mult timp de începerea filmului și am intrat cu ceilalți copii în curtea bisericii armenești care nu mai avea nici o activitate. Dar noi am fost atrași să intrăm acolo de zgomotele care se auzeau. Și am rămas uimiți când am văzut cum soldații ruși desfăceau cu răngi și lovituri de ciocan plăcile de marmură de pe mormintele din cimitir. Dar imediat soldații ne-au alungat de acolo.